Doina
Ruști

Un interviu în Filologisme

Despre ierburi vrăjite, despre viață, scris și Homeric. Consemnat de Alina Roiniță. (2019-11-03)
Un interviu în Filologisme - Doina Ruști

Doina Ruști: În confruntarea cu ceilalți, fiecare om își manifestă aspirațiile vanitoase, iar acolo unde se produce un accident, de exemplu, acolo unde au loc niște victorii neașteptate, lucrurile pot să scape de sub control. Însă miza cărții nu se află aici, ci în contactul unui grup de oameni cu o plantă miraculoasă. A existat mereu credința într-o iarbă a fiarelor ori într-o buruiană a lui Ghilgameș, iar în Homeric, mai multe personaje caută o floare care poate să deschidă porțile oculte ale minții. Ea este acea hierofanie care schimbă viețile eroilor dar și planurile narative. Iar în prejma acestei flori, din Pădurea Cotroceniului, se întâmplă multe lucruri care scot la lumină slăbiciunile omenești.

Alina Roiniță: Harta din roman deslușește atât un teritoriu fantastic, cât și unul real, din zonele Cotroceni și Gorgani. Putem discuta și despre un alt rol ascuns?

Doina Ruști: Orice geografie are potențial mistic, cu atât mai mult una al cărei centru a fost marcat și impus istoric: gorganul a constituit un reper pentru locuitorii zonei și a generat povești legate de misterele inerente mormintelor vechi. În plus, această colină a răsărit printre ape, în mijlocul mlaștinilor, iar în vremuri mai îndepărtate se mai vedeau încă moțurile altor movile mai mici, care înconjurau marele gorgan. În plin centru al Bucureștiului de azi (vizavi de Cișmigiu) el există încă, îndemnându-te imediat să descifrezi un mesaj lăsat de oameni morți de multe veacuri. Or, reconstituirea unui teritoriu, cu o asemenea istorie, mi se pare un exercițiu ficțional, pentru că nimic din realitățile atestate nu are importanță ca revalorizare emoțională. Harta din romanul Homeric reconstituie în mare zona de la Gorgani la Cotroceni, cu acest tip de participare afectivă pe care îl impune o operă literară. Nu mă pot gândi la măcelăria despre care vorbesc documentele vremii, fără să-i văd și pe măcelari, hăcuind carnea, nu departe de gorgan, în coasta căruia se înalță o casă părăsită, pe poarta căreia plutește o stafie înaltă. Iar cu aceasta, spațiul intră în propria istorie, contaminat

Mai mult, în Filologisme

share on Twitter
share on Facebook