În zilele însorite, mai ales vara, pavajul orașului se face peltea, iar lumea o
cam ia razna, ca-ntr-o proză de Fănuș Neagu. Mirosul de ciment încins, sunetul
înfundat al unui telefon uitat sub o pernă, un copac care tremură în zare. În
marile orașe floarea de tei sau caprifoiul, de la începutul verii, emană un fel
de balsam, care persistă până în august, când praful începe să estompeze aromele
orașului.
Dintre toate lunile verii, august are cele mai multe valențe literare, să
recunoaștem! Cine trece pe la Inter este imposibil să nu aibă în minte casa fără
acoperiș din dreptul Străzii Regale și după-amiaza îmbâcsită de august, dintr-un
roman bucureștean până-n măduvă. Dar n-o să mă refer doar la această lună
regală, ci la orașul încălzit de soarele verii, rămas între paginile unui roman.
Michael Cunningham: Zile exemplare
Început de vară, sâmbăta pe Broadway. Simon înaintează prin aglomerație. Turiști
și oameni îmbrăcați în costume de epocă, grupuri etnice, între care niște
japoneze îmbrăcate în Burberry & Gucci, pe care Simon le consideră gâsculițe
sadea. Câțiva imigranți vând lucruri, mergând alene pe trotuar, scoțând la
vedere câte o perie sau câte un burete. Nu mai știu dacă era așa, dar pe ei îi
regăsesc acum în amintire. Simon intră în magazin, ignorând forfota străzii. A
venit până aici pentru că este cel mai bun magazin de cafea. Nu aflăm de ce,
care sunt aromele ei. Nici nu contează. Este cafeaua verii.
La întoarcere nu se mai uită la oameni, ci se gândește deja la serialul său
preferat, un film finlandez. Soarele se topește, siluetele de pe trotuare se
înmulțesc și curând se lasă seara de vară, peste New York, cu o lumină verzuie,
ușor cețoasă.
https://www.cartepedia.ro/autor/michael-cunningham-2597
Lucius Apuleius: Măgarul de aur
Orășel din Thessalia, ținutul vrăjitoarelor, aproximativ, pe la anul 150, al
erei noastre. Zi de vară, căldură ca-n Grecia. O femeie frumoasă, măritată cu un
bărbat bogat, care avea deja un fiu, face o pasiune exact ca Fedra. Insultată de
refuzul fiului vitreg, se hotărăște să-l ucidă și-și trimite sclavul personal,
care-i era foarte loial, să cumpere otravă. Numai că din greșeală otrava este
băută de singurul copil al otrăvitoarei. În oraș e proces mare, lumea e adunată
în piață, iar cortegiul mortuar trece spre cimitir. Totul sub ochii unui măgar
împodobit cu un coif strălucitor. Oamenii sunt indignați, vor să fie pedepsit
vinovatul, iar toate suspiciunile cad asupra fiului vitreg al acestei femei,
adică fratele mortului.
Pentru uciderea rudelor de sânge exista pe vremea aia o pedeapsă gândită
amănunțit: criminalul era bătut până devenea tot o rană și apoi cusut într-un
sac alături de un câine, un șarpe și o maimuță. Aproape că nimeni nu vrea să-i
asculte pe avocați. Oamenii așteaptă spectacolul. Piața (agora) geme de
amenințări și de nerăbdare.
Totuși un doctor bătrân reușește să se facă ascultat. El susține că otrava a
fost cumpărată de la el de către sclav, care și-a și pus pecetea pe sacul cu
bani. Sclavii purtau un inel de fier, folosit ca sigiliu. Mai mult, în căldura
acelei veri, doctorul anunță că nici măcar nu-i vânduse otravă, ci un somnifer
din mătrăgună!
Orașul întoarce spatele magistraților, luând-o cu toții la fugă spre cimitir.
Copilul e bine merçi, lumea - fericită. Sclavul este răstignit pe loc, iar
ucigașa îndrăgostită este doar exilată. Așa e legea, uneori, imparțială.
Pe acest fond, în euforia orașului, măgarul este vândut unor sclavi: unul
cofetar și altul bucătar.
Și mai sunt câteva, despre care am scris în Playlistul meu de pe Cartepedia
