Doina
Ruști

Un roman ca o mașină a timpului

El este stăpânul obiectelor magice, un maestru mediocru, fără conștiința rolului său, înfumurat și incapabil să‑și vadă lungul nasului (2021-01-09)
Un roman ca o mașină a timpului - Doina Ruști

Într-o întâlnire cu studenții Facultății de Litere, ați spus că, pentru dumneavoastră, numele sunt extrem de importante. Observăm predilecția pentru nume chiar și în interiorul romanului, unde scrieți că „Toate numele sunt neverosimile ori au o doză de ridicol în ele”, dar și că „Numele nu este cel pe care ți-l alegi tu, ci cel pe care ți-l dau ceilalți” (p. 69). Pornind de la aceste afirmații, cât simțiți că aparțineți numelui dumneavoastră și cât vă aparține la rându-i? Ne construim, oare, viața în jurul numelui sau încercând să ne sustragem destinului pe care acesta ni-l propune?

Numele este cea mai directă legătură socială. Inițial, vine cu o încărcătură mai mult sau mai puțin istorică, dar cu timpul se modelează după tine ca individ, în funcție de acțiunile tale. Este adevărat că sunt nume care și-au câștigat o notorietate atât de mare, încât apoi două-trei generații nu mai fac mare lucru, în afară de a se folosi de prestigiul acelui nume. Dar cazurile cu adevărat interesante sunt ale acelor oameni care construiesc ei înșiși valoarea unui nume insignifiant. În ceea ce mă privește, am renunțat la numele primit de la strămoși, un nume pompos, terminat în –escu, purtat de multe generații de dascăli, oameni care au scris cărți, pentru care a contat numele. Cu toate acestea, eu am luat un nume care mi s-a părut solar, nu prin semnificație, cât prin sonoritate – mă refer la actualul meu nume, un genitiv, cu o istorie inepuizabilă prin anonimat. Prin urmare, în cazul meu, numele a fost doar haina, care mi-a dat confortul să mă manifest. Eu l-am ales, aruncând numele meu natural, cu toate moștenirile lui.

Mai mult în Semn din carte

share on Twitter
share on Facebook