Doina
Ruști

Paturi oculte ‑ fantasticul cotidian

O cronică în Convorbiri literare, semnată de Diana Teieru (2021-04-29)
Paturi oculte - fantasticul cotidian - Doina Ruști

Doina Ruști, una dintre vocile inconfundabile, emblematice ale literaturii române contemporane, cunoscută atât în țară, cât și în străinătate (romanele sale fiind traduse în numeroase limbi de circulație, inclusiv în chineză), surprinde prin scriitura excepțională, de un rafinament seducător, prin stilul original, dar și prin forța epică. Romanele sale sunt puternice, cu nerv, extrem de bine închegate, cu personaje spectaculoase, captivante, prozatoarea mânuind cu ușurință instrumentele epicului, punându-și în lumină uriașul talentul literar.  

În genere, tematica e variată, vădindu-se atât predilecția pentru epoca fanariotă ori pentru mituri, cât și înclinația către experiențele metafizice sau întâmplări cotidiene care schimbă sensul realității concrete.

Paturi oculte (noiembrie, 2020), cel mai nou roman al său, apărut la editura Litera, în colecția Biblioteca de proză contemporană, este un roman matur, consistent, care frapează nu numai prin doza de lirism nuanțat (încă din uvertura cărții), ci și prin faptul că scriitura devine un cumul, o îngemănare de perspective. Substanța narativă îi este comunicată lectorului (prin mai multe căi), romanul impresionând, încă de la început, prin pluralitatea nuanțelor (fantastice, onirice, mistice, suprarealiste), a deschiderilor, a perspectivelor pe care le suscită.

În general, scriitura ruștiană dispune de mai multe paliere de lectură. Paturi oculte este, în principal, o poveste fantastică, scrisă fragmentar(ist), cu „un vechi creion de roșcov” (așa cum însăși prozatoarea mărturisește anecdotic). Romanul debutează sub semnul misterului, al vrăjii, al enigmei, al tainei, note păstrate până la final:

,,Patul scârțâie, o recunoaște, se bucură s-o atingă. Numai el o știe cu adevărat, doar el îi citește volutele creierului, înțelege mișcările dantelate ale micilor vietăți ascunse în capilareʼʼ. 

Paturile mistice pe care le descoperă Flori pe întregul parcurs al romanului sunt înzestrate cu puteri supranaturale, miraculoase, dar dincolo de acestă temă, în egală măsură, Paturi oculte este și o carte despre cărți, iar personajele care populează universul romanesc ajung ele însele să se transforme în metafore, punctând modul în care scriitura însăși ia naștere. Respectiv, cartea, ca forță creatoare, este o temă importantă în roman.

Veritabile porți de intrare pe un tărâm al fabulosului, al magicului paturile mistice păstrează pe tot parcursul romanului sensuri simbolice. Patul, ca obiect mistic, face transgresia de la planul real la planul oniric, iar textul lucrează constant cu această fină, subtilă legătură între faliile lumii, cea cotidiană, respectiv cea imaginară. Trebuie evidențiat faptul că întregul roman configurează o geografie crepusculară, stranie, bizară, impregnată de mister. Chiar dacă există aici subtile trimiteri la geografia trilogiei fanariote, trebuie spus că Paturi oculte nu este un roman de epocă, ci un roman de actualitate, legat chiar de perioada pandemiei, pe care o traversăm. Elocventă este construcția personajului Flori, o persoană mai degrabă pragmatică, dar înzestrată cu fantezie și cu imaginație, exercitate prin intermediul instrumentelor tehnologiei moderne: ,,Uneori i se părea că dumbrava de roșcovi îi vorbise ori că bărbatul din pat rostise un nume sau poate doar un cuvânt pe care, dacă n-ar fi fost atât de indiferentă, l-ar fi notat, l-ar fi căutat în dexonline.ro, pe telefon’’.

Deși, scriitura surprinde prin realismul și prin verosimilitatea vieții cotidiene, trebuie spus că paturile din roman au rădăcini arhaice, mai precis ele își găsesc originea în secolul al XVIII-lea, fanariot, fiind opera lui Valache, un artist, în felul său. Însă valoarea lor mistică vine din dumbrava de roșcovi, simbolul cel mai cuprinzător din roman. Ca instrumente mistice și ca legătură cu alt univers, paturile reunesc latura ritualică, pe de-o parte (fructele roșcovului erau nelipsite de la Moșii de vară), iar, pe de altă parte, sensuri onirice, căci pentru Flori, personajul principal, acești arbori trezesc reverii nebănuite, inclusiv erotice. Spre exemplu, ea ajunge să se îndrăgostească de Lev într-un mod bizar, odată ce intră în contact cu paturile. Experiențele pe care Flori le are în legătură cu primul pat mistic pe care-l întâlnește (cel din Valea Stanciului) sunt de-a dreptul psihedelice. Paturile create de Valache devin treptat mijloace de transcendere a realului, căci, odată ce eroii ajung să doarmă în ele, accesează, în mod inconștient, o altă lume, o altă dimensiune. Unele personaje au parte de experiențe premonitorii. Întâlnirea cu paturile oculte devine (pentru Flori și Lev, cei doi protagoniști ai romanului) o taină, o enigmă pe care ei încearcă s-o dezlege prin investigații științifice (Lev) sau empirice (Flori). Paturile, „ascunse” în realitatea cotidiană, au o forță inimaginabilă, ele schimbând uneori înfățișarea celui care doarme în ele (,,…transformările prin care trecea Flori săreau în ochi. De câte ori se întâlnea cu ea, era alta. Nu văzuse pe nimeni până atunci să aibă o fizionomie atât de mobilăʼʼ), ci și de a produce stări emoționale pregnante, tulburătoare: ,,Plutea pe lângă statuile de la Universitate, iar din cer cobora cântecul roșcovilor. Clădirile din centrul Bucureștiului păreau mai galbene, acoperite cu o poleială subțire, iar în câteva rânduri văzuse pe stradă umbre albe, supte de ziduri’’. Cele mai spectaculoase schimbări au loc în zona nasului, în cazul lui Flori: ,,Nasul, pe care mereu îl urâse, grăsun și fără detalii, se subția, în lumina topită a după-amiezii pielea devenea transparentă. Erau momente în care nările se conturau crenelate, iar alteori arătau ca niște butoniere discreteʼʼ. De asemenea, cei care petrec nopți de amor într-un astfel de pat mistic nu se mai despart cel puțin pentru o bună bucată de vreme: ,,De obicei, femeile veneau la el atrase de pat, hipnotizate, bolnave, poate și ele vrăjite de misterele acestui obiect cu precădere erotic. Căci ce-ți trece prin minte când te gândești la un pat?’’. Aceste paturi miraculoase au menirea de a scoate personajele din vâltoarea cotidiană. Toți proprietarii lor ajung să aibă experiențe stranii, bizare. Fiecare pat aduce cu sine nu doar o altă poveste dintr-o lume arhaică, ci vine și cu diverse încărcături, cu trăiri, cu energii, cu vibrații care, la rândul lor, dau naștere treptat altor acțiuni ale personajelor. Mai mult decât atât, emană efluvii de magnetism obsesiv, hipnotic, dând dependență celor care ajung în contact cu ele, modificându-le adesea comportamentul psihologic și social.  

Legătura paturilor cu dumbrava de roșcovi este interesant construită, aducând în prim-plan un personaj, care motivează cealaltă temă, a creației, dar și o situație existențială unanim cunoscută. Roșcovii sălbatici devin o imagine obsesivă, care ,,se mișca lent undeva în spatele ochilor, într-o minusculă încăpere a creierului, teleportată acolo din altă lume, din altă viață, poate de pe altă planetă’’. Roșcovii sunt aducători de vise, de reverii, iar, prin intermediul lor, Flori are acces la o altă dimensiune, căci ,,Deschizi o ușă și totul se schimbă. Urci într-un autobuz și nu te mai poți întoarce de unde ai plecatʼʼ. Paturile mistice pe care le întâlnește Flori prind formă din acești roșcovi sălbatici, arbori cu puteri supranaturale, a căror intruziune în cotidian are efecte benefice dar si malefice.

Paturi oculte aduce în lumină și povestea de dragoste pe care o trăiește Flori și Lev (,,un tip dichisit și atât de sigur pe elʼʼ), cei doi studenți de la Litere întâlnindu-se într-un spațiu predestinat, respectiv într-o librărie din holul Teatrului Național. Dar ei ajung să se îndrăgostească unul de celălalt în momentul în care intră în contact cu paturile mistice. Un asemenea pat ,,nu era de pe lumea asta”, spune un personaj, o bătrână, în a cărei copilărie un astfel de pat a ajucat un rol semnificativ: „Dacă apucai să te culci, îți visai viitorul, noroculʼʼ. Mai mult decât atât, ca să dormi într-un astfel de pat, trebuia să plătești: ,,Nu mai țin minte cât a dat maica, dar cred că au fost niște bani pe care îi adunase toată vara, că se pregătea de mult timp să prindă rând. Nici nu știi câtă lume s-a procopsit după ce-a dormit o noapte la Lionica!’’. Pe parcursul întregului roman, toate faptele sunt rememorate de Flori, retrăite cu aceeași intensitate a stării din momentul originar, când aceasta ia contact cu primul pat mistic, cel din Valea Stanciului, după ce are un somn tulburător. Prima întâlnire pe care Flori o are cu Lev este rememorată și ea, cu toate că este ,,deformată de timpʼʼ. Prin intermediul paturilor oculte, protagoniștii romanului au ocazia să ia parte la experiențe inedite, care îi vor face să vibreze în straturile cele mai profunde ale ființei lor.

Paturile sunt răspândite prin întregul oraș, iar, odată cu personajele, plecate în căutarea lor, lectorul descoperă un București modern, dar misterios, cu miros de roșcovi, un București cu reflexe levantine. Pe lângă toate acestea, în țesătura romanului se regăsesc și povești cotidiene, extrem de fin brodate în textura narativă și imaginară a cărții, însuși deznonământul cărții aducând toate poveștile în stricta actualitate..

Finalmente, simbolistica paturilor este relevantă în primul rând prin sugestia accesului la o zonă metafizică. Fiecare pat are un rol specific, dar și o putere aparte, ajungând să învăluie în mister și în experiență fantastică nu doar personajele care populează universul romanesc, ci și lectorul, care, la rândul său, este hipnotizat, captivat. Povestea paturilor din roșcovi ,,se află în interiorul altei povești, și ea digerată demult, recondiționată poate, transformată în ceva care nu mai semăna nici cu umbra acelei întâmplări vechi’’. În interiorul unui obiect aparent prozaic, se naște o altă lume, o altă dimensiune, un alt univers, prin forța cuvântului care stăpânește, care domină universul ficțional. Dacă personajele ajung ele însele să se transforme în metafore, iată că, în final, și paturile mistice, fabuloase, devin veritabile metafore ale unei alte forme de trăire. Relația prezentului cu un timp trecut (secolul lui Valache) ori neprecizat (cel al dumbrăvii de roșcovi) evadează treptat într-o existență absconsă, cea a lui Căpriceanu, personaj care devine cheia întregii povești.

Convorbiri literare

share on Twitter
share on Facebook