În The Ashgate Encyclopedia of Literary and Cinematic Monsters (Routledge, New York, 2016), coordonată de Jeffrey Andrew Weinstock, romanul Fantoma din moară este analizat ca o formă de neogotic, specifică postmodernismului târziu est-european. Citat în două locuri - vezi pagina 550 a acestei lucrări de referință internaționale - romanul este plasat într-un cadru comparativ, alături de The Carpenter’s Pencil (Creionul tâmplarului) de Manuel Rivas, subliniindu-i relevanța într-o genealogie transnațională a narațiunilor cu figuri simbolice monstruoase .
În lectura propusă de Weinstock, Fantoma din moară se situează la intersecția dintre memoria postcomunistă și imaginarul gotic, punând în evidență o arhitectură narativă complexă, cu accente baroce și un efect estetic intensificat — trăsături definitorii pentru neogotic. Monstruozitatea nu apare aici ca o anomalie supranaturală, ci ca un răspuns structural la violența și presiunile psihologice ale totalitarismului comunist.
Fantoma nu este o prezență unică, ci una cu multiple fețe, reflectând formele variate ale opresiunii infiltrate în normalitatea cotidiană. Există un singur personaj, numit generic Max, ale cărui metamorfoze se desfășoară treptat în interiorul realității obișnuite. Transformările lui multiple ilustrează modul în care goticul se reactivează într-un context istoric precis, în care trauma produce dubluri monstruoase, mai degrabă decât spaime exterioare.
Această clasificare critică confirmă faptul că Fantoma din moară se înscrie într-o genealogie mai amplă a goticului modern, în care literatura est-europeană contribuie cu forme specifice, ancorate în istorie, memorie și complexitate narativă.
