II.1. Perspective ale receptării în critica din străinătate
Italia, Germania, Spania sunt trei dintre țările în care romanele Doinei Ruști au avut o circulație bună și o receptare critică pe măsură. O revistă de prestigiu, precum „Turia”, editată
de Instituto de Estudio Turolenses, îi dedică o analiză minuțioasă, în același număr, în care mai este elogiat un scriitor român: Mircea Cărtărescu. Exegeza se referă, exclusiv, la romanul Lizoanca la 11 ani, tradus în limba spaniolă, și este semnată de un bine cunoscut scriitor, Ramón Acín. Din capul locului, acesta remarcă valoarea literară a romanului, ceea ce înseamnă că și traducerea este foarte bună, fiind semnată de un profesor de romanistică de la Universitatea din Granada, Enrique Nogueras. Romanul Lizoanca la 11 ani, după cum se va vedea, a beneficiat de numeroase cronici și în România, dar, fără să le fi citit, Ramón Acín remarcă forța epică a prozatoarei și talentul de a crea tensiune artistică: „Dar Doina Ruști, cu o dezvoltare graduală a poveștii, continuă acea durere și groază la limite nebănuite și, mai presus de toate, scoate în evidență cauzele acesteia.”[1] Exegetul se oprește și mai mult asupra personajelor, subliniindu-le valoarea în cadrul scriiturii. Și nu este vorba despre construcție pur și simplu, cât despre subtilități caracterologice: „de asemenea, surprinzătoare este capacitatea de a reflecta, sub cele mai inofensive forme, ipocrizia personală și social sau tema violenței, șocantă din prima propoziție, mereu vizibilă în roman și în funcția erozivă permanentă.”[2]
Susținând aceeași idee, Antonio J. Ubero scrie o cronică amplă într-un cotidian de mare
circulație, precum „La Opinion”[3], concentrându-se, în special, pe „calitățile excepționale” care fac din acest roman o creație valoroasă, o construcție narativă și o operă cu amprentă stilistică.
Și în Mexic, Lizoanca s-a bucurat de o receptare empatică: „citind paginile sale, se observă stilul narativ unic care împletește trecutul și prezentul personajelor, inspirat fiind decontextul politic al țării sale aflate la sfârșitul regimului communist căruia îi adaugă o doză de fantezie.”[4], scrie „La Jornada”, principalul cotidian din Mexico City.
Originalitatea scriiturii sale este evidențiată și în recenzii dedicate altor romane. Pe aceeași linie, Leonardo Sanhueza scrie într-o revistă din Santiago de Chile despre stratul parabolic al romanului Zogru, semnalând sensuri particulare, pe care exegezele românești nu le pun în evidență: „…se prezintă o operă [Zogru] cu fapte eroice, prezentând fapte din trecutul îndepărtat, teme și motive folclorice specifice poporului nostru, dar și o poveste de iubire și lupta pentru supremație – conflict în urma căruia patriotismul are o importanță foarte mare.”[5]
În Italia, Zogru este văzut în latura sa organică și mai degrabă ca o evadare din mit. Marco Dotti scrie în cotidianul „Il Manifesto” că Zogru „accede la acea temporalitate a fantasticului care, în fond, nu este altceva decât o revenire la uman a unui demon, a unei legături nefericite cu pământul”[6], iar Roberto Merlo[7] consideră că originalitatea textului vine din modul în care se îmbină diverse categorii estetice care susțin registrul fantastic, fără a cădea în păcatul repetiției: „Cu Zogru Doina Ruști nu a creat doar un personaj, ci și un univers epic complex, cu tonuri schimbătoare, jucăușe sau tragice în funcție de epoci și mai ales de protagoniștii lor. Materialul epic înfățișat transmite satisfacția autorului – și, în specia, pe cea a cititorului – a creativității și a originalității și conferă textului un apetit pentru aventură care îl implică pe cititor în acest joc de interpretare a operei, făcându-l să perceapă, prin ochii, uneori inocenți, alteori dușmănoși ai lui Zogru, sub coordonarea unui narator discret, scene care se derulează asemenea fișierelor unui hipertext. Trecutul se topește în prezent, intuiția fabulosului/sacrului nu exclude realul/ profanul, iar imaginația bogată depășește granița limitată a realului.”[8]
Romanul a suscitat numeroase discuții. În Bulgaria, Bojidar Kuncev[9] compară această creație cu cea a lui Cioran, prin tipul de tragic abordat în roman, idee pe care niciunul dintre exegeții
români nu o valorifică, dar care se regăsește și într-o cronică din cotidianul „Il Mercurio”[10]74 din Santiago de Chile. Aici, Pedro Gandolfo, un exigent critic din Santiago, subliniază, într-o
recenzie consistentă, filonul tragic al cărții, identificând subtextual o parabolă a alienării de tip existențialist: „ceea ce frapează la această întâmplare fantastică [Zogru] este simbolul unei acute
singurătăți de care suferă sufletul omului în lipsa dragostei.”[11]
Tot la acest capitol, al originalității, trebuie menționată și construcția deznodământului, nu arareori, remarcându-se „finalul neașteptat”, ca într-o cronică la Omulețul roșu, apărută în „StatoQuotidiano”: „cu un strop de mister care, până la sfârșit, își atinge perfect scopul de a lăsa cititorul încântat.”[12]
Un alt aspect legat de opera Doinei Ruști, de asemenea remarcat în mod unanim, este capacitatea vizual-expresivă a operei sale. „O poveste picturală (prin utilizarea perfectă a
comparației: «fața mototolită ca niște chiloți murdari», «mâinile ca paletele pentru covoare», «frumoasă ca o pisică adormită», «gura rotundă și cărnoasă ca un bujor abia deschis», «o vară ca un borcan de peltea» etc. și cinematografică”[13], spune Ramón Acín despre Lizoanca, iar „La Stampa” întărește această idee, vorbind despre plasticitatea expresivă din Omulețul roșu: „Uimitoare sunt figurile de stil asociate imaginii focului folosite în această operă, care impresionează.”[14] În același sens, Pedro Gandolfo compară Zogru cu picturile lui Chagall, considerându-le bine conturate și cu un valoros metaforism vizual[15]: „Personaj comic, amestec de seriozitate și hilar, ca un tablou de Chagall, personajul este prototipul omului aflat în suferință din cauza lipsei iubirii.”[16]
Și Omulețul roșu este un roman reprezentativ pentru latura magică a Bucureștiului, după cum scrie Giuseppe Ortolano, într-o cronică amplă, în „Il Venerdì di Repubblica”[17]: „O poveste ironică
și seducătoare, plasată într-un oraș magic contradictoriu.” Derularea cinematografică a acțiunii creează impresia unei realități indubitabile în romanele Doinei Ruști.
În altă ordine de idei, critica literară care s-a ocupat de romanele traduse ale Doinei Ruști se oprește, adeseori, asupra mesajului solid, cu certă implicare socială. Markus Bauer, în
„Zürcher Zeitung”, comentând romanul Fantoma din moară, vede în această operă un fel de sinteză artistică a experiențelor comuniste: „Cartea Doinei Ruști oferă o abordare a biografiei
României în secolul XX care sfidează multe practici literare.”[18]
Dar reverberațiile sociale din Lizoanca sunt cel mai des invocate. Ramón Acín afirmă: „Când scrie povestea, Doina Ruști reușește să surprindă, să dezvolte și să comunice acea latură
întunecată și chiar invizibilă (în ciuda faptului că este atât de pregnantă) a societății noastre, punând la îndoială câteva dintre elementele ei esențiale”[19], iar Gianluca Veneziani face o interesantă comparație între Ciuma lui Camus și Lizoanca, în cotidianul „Il Libero”[20]: „Doina Ruști este o bine-cunoscută scriitoare româncă ce a scris romanul Lizoanca, reprezentând viața unei fete de unsprezece ani care îmbolnăvește întregul sat de sifilis făcând multe victime din cauza bolii doar pentru a arăta că este o făptură imaginară ce a venit din altă lume. Cartea își trage sevele, de asemenea, din romane consacrate care au ca tematică boala, așa cum este Ciuma de Camus, în care criminalitatea prinde rădăcini mai ușor într-un context propice răspândirii acesteia. Acestea sunt, cu siguranță, modelele.”
Poate că ceva mai neobișnuite sunt referirile la tipul de fantastic cultivat în unele dintre operele sale, perspective critice pe care critica românească nu le identifică. Omulețul roșu, în versiunea sa italiană, este văzut ca o distopie și comparat cu opere de acest gen: „La granița neclară dintre sănătate și boală, dintre real și fantastic, dintre misticism și viața de zi cu zi, această carte
explorează, printr-un stil viguros, o posibilitate distopică care amintesc de lecturi recente, precum The Circle de Dave Eggers, Panorama lui Tommaso Pincio și de Super Sad True Love Story de Shteyngart”, scrie Noemi Cuffia.[21]
Și plasarea romanului Fantoma din moară în stilul neogotic este asumată ca element de noutate în receptarea critică a romanului. Cuprins în The Ashgate Encyclopedia of Literary Cinematic Monsters[22], a lui Jeffry Andrew Weinstock, romanul Doinei Ruști apare într-o lumină nouă, presupunând și un alt tip de receptare.
Sintetizând aceste perspective de analiză, nu puține la număr, constatăm că, în viziunea criticii din străinătate, scrierile Doinei Ruști se caracterizează printr-o evidentă originalitate,
printr-un tip de veridicitate specifică, adeseori susținută de expresivitatea percutantă și insolită, de inventivitatea lexicală.
Romanele Doinei Ruști ce vizează aspecte sociale, cu accent pe tensiune și suspans, prezintă un final neașteptat și au fost appreciate de critica literară pentru următoarele calități unanim recunoscute: originalitate, valoare literară, mesaj puternic ancorat în realitatea contemporană.
[1] „Pero Doina Ru!ti, con un pausado desarrollo de la historia, prolonga ese
dolor y ese horror hasta límites insospechados y, sobre todo, pone rostro a
las causas del mismo.” (traducerea noastr#), în „Turia. Revista Cultural”,
nr. 115/2015, p. 234.
[2] Ibidem, p.236. [la Doina Ru!ti] „También sorprende la capacidad a la hora
de reflotar, bajo una pátina amable, la hipocresía per-sonal y social o el tema
de la violencia, impactante esta desde la primera frase, siempre visible en la
novela y en permanente función erosiva.” (traducerea noastr#).
[3] Antonio J. Ubero, Las fàbricas del odio, „La Opinion”, 3.01.2015, p. 5.
[4] Dulce Carpio, Travesias entretenimiento por una niña con sifilis, „La Jornada”,
Mexico City; 5 aprilie, 2018, p. 6: „Al leer sus paginas se percibira su singular
estilo de narracion, que detalla el presente y el pasado de sus personajes,
inspirada tambien en el contexto de su pais tras el final del regimen
comunista que se confluye con una dosis de fantasia.” (traducerea noastr#).
Disponibil !i la adresa: https://issuu.com/letra-s/docs/letras_261 (accesat în
data de 24.07.2020).
[5] Leonardo Sanhueza, Las Últimas Noticias, „Santiago de Chile”, nr. 2, din
7 mai, 2018: „se trata de un singular libro de aventuras, que a le vez es una
revision de la historia romana desde un imaginario que se entronca con
leydendas populares, como también una fábula acerca del amor y los
sentimentos contemporáneos puestos al trasluz contra un entramado de
muerte y pungas de poder, en las que el sentido de partenencia a un territorio
cobra un valor principal” (traducerea noastr#), reg#sit !i la adresa
https://doinarusti.ro/stire/2018/zogru/ (accesat în data de 11.09.2022).
[6] Marco Dotti, I demoni dela Romania, „Il Manifesto”, nr. din 15 mai, 2011 –
„Accede a quella temporalità altra del fantastico che, in fondo, non è se non
un riportare all’umano il demone di un legame […] altrimenti infausto con
la terra.” (traducerea noastr#).
[7] Roberto Merlo, Zogru, „Quaderni di studi…”, nr. 5, 2010, Edizion Dell'orso,
Torino, p. 134.
[8] Ibidem, „Con Zogru Doina Ru!ti non ha creato solo un personaggio ma
anche un intero universo epico complesso, dai toni cangianti, ludico o tragico
a seconda delle epoche e soprattutto dei loro protagonisti. Esso esprime tutta
la gioia autoriale – e «lettoriale» – dell'invenzione pura e del gusto per
l'avventura e coinvolge il lettore invitandolo ad affacciarsi, attraverso lo
sguardo ora candido e ora malizioso di Zogru e con il discreto
accompagnamento della voce autoriale, su scenari e psicologie che si
schiudono davanti al lettore come finestre di un ipertesto. Il passato viene
assimilato senza rifiutare il presente, il fantastico/sacro intuito senza
respingere il reale/profano, e la fantasia debordante spezza gli argini ristretti
del verosimile.”
[9] Bojidar Kuncev, Ecouri/Despre soartă în Zogru, „Ziarul financiar”, 19.08.2009,
p. 42, reg#sit la adresa: https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/ecouri-despre-
soarta-in-romanul-zogru-4780330 (accesat în data de 20.03.2020). Traducerea
articolului, publicat ini&ial în Literaturni Balkani, Sofia, 1/2009, îi apar&ine lui
Vasilka Aleksova.
[10] Pedro Gandolfo, Zogru, „Il Mercurio”,19 august, 2018.
[11] ibidem – „lo que prevalece en este maravilloso relato es la figura de la terrible
soledad en que yace el espíritu humano carente de amor.”
[12] „Un romanzo consistente, con un pizzico di mistero che fino alla fine
ottiene alla perfezione l’obiettivo di lasciare basito il lettore”. (t.n) Roberta
Paraggio, în „Stato Quotidiano” 3-5 iulie, 2012. Articolul poate fi consultat !i
la adresa: https://www.statoquotidiano.it/29/09/2012/macondo-la-citta-dei-
libri-89/101608/ (accesat la data de 14.09.2020
[13] Ramón Acín, „Turia”, Eliza a los once anos. Doina Ruști, nr.115, Instituto
de Estudio Turolenses, 2015, p. 323, „Una historia dada a lo pictórico (el
perfecto uso de la comparación: «cara arrugada como unas bragas sucias»,
«manos como paletas para sacudir alfombras», «hermoso como un gato
recién salido del sueño», «boca redonda y carnosa como una flor recién
abierta», «verano fresco como una jalea real», etc.) y a lo cinematográfico”
(traducerea noastr#).
[14] Stupefacente è il fuocco di fila di trovate di espressioni pungenti e fulminanti.”
(traducerea noastr#), Alessandra Iadicicco, „La Stampa”, nr. 1815, 12 mai, 2012.
[15] Pedro Gandolfo, Zogru, „Il Mercurio”,19 august, 2018
[16] „Hilarante por momentos, en otros trágica y feroz, a ratos
fantástica y luminosa como una pintura de Chagal, lo que prevalece en este
maravilloso relato es la figura de la terrible soledad en que yace el espíritu
humano carente de amor.”; traducerea noastră în ro.
[17] Giuseppe Ortolano, „Il Venerdì di Repubblica”, 23 martie, 2012: „Un’ironica
e seducente storia, ambientata in una città magicamente contraddittoria.”
(traducerea noastră în ro)
[18] Markus Bauer, „Neue Zürcher Zeitung”, Zürch, 4.01.2018, „Doina Rustis
Buch bietet einen gegen viele literarischen Usancen widerständigen Zugang
zur Biografie Rumäniens im 20.” (traducerea noastr#), articol reg#sit !i la
adresa https://doinarusti.ro/stire/2018/neue-zurcher/ (accesat în data de
11.09.2022).
[19] Ramón Acín, „Turia”, Eliza a los once anos. Doina Ruști, nr.115, Instituto
de Estudio Turolenses, 2015, p. 323, „Doina Ru!ti al escribir la historia ha
sabido atrapar, desarrollar y comunicar ese lado oscuro e, incluso, in-visible
(a pesar de estar tan presente) de nuestra sociedad, poniendo en tela de juicio
varios de sus elementos.” (traducerea noastr#)
[20] Gianluca Veneziani, Il libero, Torino, nr. 115, 18.05.2013, p. 29: „Fa il verso
ai noir fantastici la brava scrittrice rumena Doina Ru%ti, che ha dato alle stampe Lisoanca (Rediviva edizione), storia di un’undicenne che contagia
con la sua sifilide un intero villaggio, mietendo vittime anche tra le coetanee,
salvo poi rivelarsi una creatura immaginaria venuta da un altro mondo.
Il libro si ispira anche ai grandi romanzi «sanitari», come La peste di Camus,
dove il crimi-ne attecchisce più facilmente in un contesto di malattia diffusa.
questi sono certamente i modelli.” (traducerea noastr#), articol reg#sit la
adresa https://doinarusti.ro/en/carti.html (accesat în data de 11.09.2022).
[21] Noemi Cuffia, Tazzina di caffè, mai, 2016: „Sul confine labile tra salute e malattia,
reale e fantastico, misticismo e quotidianità, questo libro esplora, attraverso uno
stile fresco, una possibilità distopica che mi ha ricordato letture recenti come
Il Cerchio di Dave Eggers, Panorama di Tommaso Pincio o il più lontano nel tempo
Storia d'amore vera e supertriste di Shteyngart”. (traducerea noastr#).
[22] Jeffry Andrew Weinstock, The Ashgate Encyclopedia of Literary Cinematic
Monsters, Routledge, New York, 2016, p. 550.
